Noi oamenii suntem diferiți, unici și, paradoxal, putem fi încadrați în diverse tipologii sau patologii😊.

Astfel încât, una din provocările de bază în momentul începerii unei afaceri este alegerea partenerului de business. Asta în cazul în care nu ești one man/ woman show.

Vă mărturisesc faptul că a doua întrebare pe care le-o pun participanților în #GuerrillaCamp (prima fiind de ce anume vrei să faci această afacere?) este: cine este partenerul tău în această călătorie?

Încep să am discuții cu ei, să îi forțez ca de la bun început fiecare să își exprime clar dorințele, nevoile, așteptările de la noua afacere.

Surpriză! I am a ”business homewrecker”!

Și ăsta este un lucru bun deoarece este mult mai simplu să te desparți de la început decât să acumulezi frustrări care garantat se vor reflecta în business.

Sună simplu, dar este un efort pentru oameni să nu le fie rușine să fie autentici, să spună clar ce așteptări au.

Recomandarea mea pentru toți cei la început de drum: vorbiți cu partenerii/ colegii voștri fără teamă și fără rușine.

Fiecare individ are nevoile, putințele și neputințele sale. Fiți curajoși și recunoașteți-vi-le în primul rând vouă și în al doilea rând partenerilor voștri de afaceri.

Și supriza de final: nevoile se schimbă!

Chiar dacă la început ați clarificat lucrurile, știe fiecare de ce anume se ocupă și v-ați pus de acord asupra drumului pe care compania voastră îl va parcurge, cu siguranță, după niște ani, lucrurile se vor schimba. Va trebui să vă aduceți aminte din nou că sunteți diferiți, că nimic nu este permanent și că voi și prioritățile voastre s-au schimbat; că este cazul să discutați din nou unii cu ceilalți cu înțelegere și compasiune, cu mintea deschisă pentru a identifica soluții, pentru ca firma voastră să își continue (sau nu) drumul.

Vive l’authenticité!

Spread the word