Consultanță financiară și finanțări

Primul pas în activitatea de consultață financiară îl constituie o analiză financiară amănunțită a situațiilor financiare ale companiei. De multe ori, în aceasta etapă sunt identificate, împreună cu acționariatul, soluții la problemele companiei. Ulterior, identificăm soluții de finanțare pentru proiectele clienților pe termen scurt/lung sau îi asistăm în procesul de vânzare/ fuziune.

Acordăm consultanță pentru finanțare companiilor din domenii  extrem de variate: de la importatori de jocuri pe calculator și companii care proiectează și instalează sisteme de securitate, la companii de construcții, fermieri, producători de lactate și produse de panificație, până la companii din industria farmaceutică.

Identificăm soluții de finanțare pentru start-up-uri și pentru companii în insolvență.

Consultanță fiscală și contabilitate

Nu de puține ori companiile pe care le reprezentăm au nevoie de consultață fiscală pe spețe complicate, la nivel de excelență. De aceea am identificat și testat astfel de companii pentru a putea pune la dispoziția clienților noștri furnizori de încredere din aceste domenii.

Consultanță juridică

Consultanța juridică de calitate și la timp este greu de găsit. Am reușit să punem la punct și la dispoziția clienților noștri o rețea de talente în acest domeniu, al căror aport este crucial atât în tranzacțiile de finanțare, fuziuni și achiziții, cât și în litigii comerciale.

Consultanță în asigurări

Ca intermediar în asigurări, prin Insurer Broker de Asigurare-Reasigurare, punem la dispoziția clienților noștri, companii, dar și persoane fizice, un sistem integrat care permite clienților să obțină oferte de la mai mulți asiguratori, oferte care să satisfacă nevoile lor, cu acoperiri personalizate și asistență în caz de daună.

Și aici, componenta educațională la care ținem ca principiu etic este extrem de importantă pentru noi: de cele mai multe ori, clienții nu cunosc acoperirile polițelor lor sau că pot, chiar fără cost, să adauge clauze care să le acopere riscurile la care sunt expuși în funcție de domeniul de activitate al fiecăruia.

O bună consultanță în asigurări poate scuti o companie de costuri nejustificate cu polițele de asigurare, cu cele legate de cheltuielile de reparație și/ sau întreținere și chiar cu cheltuieli legate de întreruperea activității și scăderea profitabilității datorate unui eveniment neprevăzut.

Business Intelligence

Experiența ne-a învățat că este esențială cunoșterea în profunzime a persoanelor/ entităților cu care intrăm în relații comerciale, mai ales când valorile bănești implicate sunt semnificative.

Prin urmare, punem la dispoziția clienților noștri servicii de Business Intelligence atât pentru relațiile cu terți, cât și pentru auditarea securității propriilor sisteme.

Consultanță IT și implementare ERP

 Alegerea soluţiei IT potrivite, care să satisfacă atât cerinţele actuale cât și cele viitoare, dar fără a depăși bugetul alocat, este o provocare pentru orice manager.

Răspundem acestei provocări  oferind consultanță și management de proiect pe toate stadiile de achiziție hardware și implementare software, cum ar fi:

  • Documentarea necesității și definirea criteriilor de acceptanță;
  • Selecția furnizorilor;
  • Compararea ofertelor tehnice;
  • Implementarea, monitorizarea, și verificarea soluției alese;
  • Verificarea îndeplinirii criteriilor de acceptanță.
Spread the word